vineri, 18 martie 2016

Românii ar putea pierde câteva miliarde de euro, dacă Marea Britanie iese din UE

Nu este de glumit și nu este vorba numai de banii care s-ar putea să nu mai vină în țară de la românii care lucrează în UK (United Kingdom, sau Marea Britanie).

Acești bani  sunt cam de 500 de milioane de euro, potrivit estimărilor BCR Cercetare.

Pierderile totale ale României ca urmare a unei eventuale ieșiri din UE a Marii Britanii (așa numitul Brexit) ar putea fi, însă, de câteva ori mai mari decât „remiterile”de valută spre țară, din cauza prăbușirii exporturilor nevămuite spre UK și a reducerii investițiilor dinspre UK, potrivit aprecierilor analistului Dumitru Dulgheru de la BCR.

Vigoarea leului ar scădea, iar prețurile vor crește, pentru că deficitul bugetar al Guvernului (României) ar crește, împrumuturile acestuia de asemenea și, cum piața va ști asta, va cere dobânzi mai mari – spun eu.



Există cel puțin trei canale principale care ar putea fi solicitate (stresate) în cazul unei retrageri a Marii Britanii din parteneriatul cu Uniunea Europeană: exporturile, investițiile (ISD) și forța de muncă – scrie analistul Dumitru Dulgheru în cel mai recent raport al BCR Cercetare.

EXPORTURILE


„Mașinile și echipamentele de transport” (altfel spus: Dacia) fac cât 46% din totalul exporturilor românești către Regat, care sunt de circa 2,3 miliarde de euro.  Marea Britanie este al cincilea cel mai mare partener comercial al României, cu o pondere de 4% din total exporturi românești.

Or, „unii analiști specializați susțin că o ieșire a Marii Britanii din UE va înjumătăți avansul economic al acestei țări pe termen scurt. Dacă acest scenariu se va dovedi adevărat, atunci exporturile României către Marea Britanie vor slăbi”, spune raportul BCR Cercetare. Desigur, cauza este reducerea  cererii britanice.

Din nou,  „mașinile și echipamentele de transport ar putea avea cel mai mult de suferit, întrucât, în general, cererea pentru bunuri cu valoarea adăugată mare cedează teren mai rapid decât alt gen de mărfuri (bunuri de uz curent) în cazul unei încetiniri a creșterii economice”, scrie Dumitru Dulgheru în raportul citat.

INVESTIȚIILE STRĂINE DIRECTE (ISD)


Marea Britanie este al zecelea cel mai mare investitor în România, după nivelul ISD, de 1,5 miliarde euro sau 2,5% din total, după Grecia, dar înaintea Spaniei.

„Investițiile străine directe sunt un catalizator destul de puternic nu numai pentru crearea de noi locuri de muncă, dar și pentru exporturi. În cazul României, dacă numărul salariaților era per ansamblu mai mic cu peste 5% în 2014 comparativ cu anul 2009, numărul salariaților din companiile cu ISD era cu 3,7% mai mare în cursul aceleiași perioade de timp”, spune raportul citat.

Iar companiile alimentate cu ISD dețineau aproape 79% din totalul exporturilor industriei prelucrătoare. „Acestea înseamnă că fiecare euro investit în industria prelucrătoare generează 1,6 euro în exporturi. Circa 63% din volumul investițiilor străine directe (959 milioane euro) angajate de Marea Britanie în România se regăsesc în industria prelucrătoare”.

„Pare destul de probabil ca, odată ce Marea Britanie optează pentru ieșirea din Uniunea Europeană, să asistăm la vânzarea de active și chiar de ieșirea din unele investiții economice. Magnitudinea cu care acestea se vor produce în cazul este dificil de stabilit acum, deoarece nu se cunosc condițiile și termenii în care Marea Britanie și-ar putea încheia relația cu Uniunea Europeană”.

FORȚA de MUNCĂ

Brexit-ul ar aduce cu sine impunerea unor restricții de lucru pentru cei 170.000 de români care au obținut asigurare („număr de asigurare”). Restricțiile i-ar forța pe aceștia fie să se întoarcă acasă, fie să se relocheze în alte state al Uniunii Europene, apreciază analistul de la BCR.

Asta ar însemna  „un puternic factor perturbator în fluxul de remiteri, întrucât românii care lucrează în Marea Britanie trimit acasă peste 500 milioane euro anual (0,3% din PIB), conform unei estimări generale pe care am realizat-o”, spune Dumitru Dulgheru, în raportul BCR Cercetare.

RISCURILE

O ieșire din UE a Marii Britanii înseamnă riscul ca România să piardă între câteva sute de milioane euro și câteva miliarde, „în funcție de severitatea scenariului. Cel mai probabil, vor exista elemente negative pe termen scurt pentru economia românească provenind de la o încetinire accentuată sau chiar, mai rău, o recesiune a Marii Britanii”,  spune raportul citat.

Exporturile și remiterile ar fi primele afectate. Efectele negative asupra exporturilor ar putea fi accentuate de neîncheierea unui acord comercial între UE și UK înainte de ieșiri.

„Deși nu vedem un proces de dezinvestire masivă ca efect imediat al Brexit-ului (unele activități economice pot fi menținute), pe termen scurt spre mediu nu putem exclude posibilitatea unor vânzări de active sau chiar diminuare treptată a activității unor firme cu acționariat britanic.

„În ceea ce privește forța de muncă, chiar dacă unele beneficii sociale nu vor mai fi acordate lucrătorilor români care sunt deja rezidenți în Marea Britanie, pare puțin probabil ca guvernul britanic să introducă restricții suplimentare pentru forța de muncă imigrantă, dacă UE nu va impune și ea măsuri similare. Cu toate acestea, este aproape sigur că, odată ce Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, migrarea forței de muncă de la nivelul Europei Centrale și de Est spre Marea Britanie va deveni mult mai dificilă”, conchide raportul BCR Cercetare.

 AVERTISMENT

TREBUIE să precizez BCR avertizează că  raportul „are caracter pur informativ şi NU reprezintă o recomandare pentru produse și investiţii în instrumente financiare sau o ofertă pentru a contracta produsele sau servicii de investiții financiare la care acest material se referă, Banca nu are nici o obligație sau responsabilitate privind oferirea catre client a produselor prezentate în condițiile menționate în prezentul material”.

Pe scurt, responsabilitatea deciziilor aparține celui care le ia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu