vineri, 15 ianuarie 2016

SENTIMENTUL de DIMINEAȚĂ: Cum spun profesioniștii că va fi ziua pe piețele financiare? În cel mai bun caz va fi confuză

Euro deschide piața interbancară la 4,535 lei.

La Bursa de Valori București (BVB), „mă aștept la o zi echilibrată, sau mai curând confuză, mai ales în prima ei parte. Vor exista presiuni pe vânzare“, a declarat, înainte de ora 9, Laurențiu Roșoiu, director adjunct la casa de investiții Star Asset Management, pentru Cum să Faci Un Leu.

Bun, am dat tonul la Sentiment, acum să vedem cum îl citim, cum să învățăm cât mai multe din el.

Să vedem ce ne mai spune SENTIMENTUL din această dimineață.




Marii speculatori de pe bursele occidentale pariază pe variații nesemnificative ale indicilor bursieri, potrivit sondajului Reuters.

Confuzie, absența unor certitudini oricât de vagi, la așa ceva inspiră variațiile la care se așteaptă jucătorii pe instrumentele derivate, care anticipează la valorile indicilor.

Pentru indicele FTSE 100 din Londra, se prevede o scădere cu 10 puncte, dar nu este exlusă o creștere cu 14 puncte, de la 5.918 puncte. (V. capitolul DIDACTICE,  mai jos)

Lui DAX, în Frankfurt,  i se acordă șansele unei creșteri de 20 de puncte, dar și ale unei scădere de 20 de puncte, iar vremea este cețoasă și la Paris, cu indicele CAC 40, văzut cum deschide fie cu 17 puncte mai sus, fie cu trei mai jos.

Astfel de variații nici nu contează față de valorile de plecare, de 9.794 (DAX Frankfurt) și 4.312 (CAC 40 Paris)

Pentru Bursa din București nu există astfel de previziuni. Dar marii jucători financiari ai lumii ne-au plasat deja în coada plutonului țărilor emergente care au de suferit din cauza Marelui Deranj Chinez

„Până acum, indicele BET al BVB s-a menținut deasupra suportului (a pragului minim sub care nu mai este previzibilă reluarea în curând a creșterii, n.a., vezi DIDACTICELE). După amiază, vom vedea cum mai ajung la noi efectele a ceea ce se întâmplă în China“ mai spune Laurențiu Roșoiu.

Cum a deschis piața

Toți indicii de la București au pornit într-un start accelerat, cu câștiguri de peste 1% față de valorile de închidere de ieri.

„Închiderea pe plus a piețelor americane aseară, și reducerea pierderilor în China, a dat curaj amatorilor de chilipiruri de la București“, explică Laurențiu Roșoiu.

În plus, de la începutul acestui an indicele de referință al Bursei de Valori București (BVB) a scăzut tot timpul.

„Era momentul să/și mai tragă răsuflarea“, mai adaugă directorul de la Star Asset Management.

IERTARE, CĂ NU AM REVENIT LA TIMP... AM FOST RĂPIT INTR-O SEDINTA EPUIZANTĂ DE REDACTIE si apoi laptop-ul meu nu a mai vrut

Nu voi renunta la ideea de a face din sentiment si o ocazie de a afla lucruri noi , căci, în fond acesta este  vocația acestui blog.
Pana atunci, iata ce scriam acum două zile...



Euro nu reușește să se mențină peste pragul de 4,53 de lei pe piața interbancară. Asta ar fi de bine.

Tonul dat de bursele din Extremul Orient este pozitiv, marii speculatori de pe marile piețe europene de asemeni pariază pe o deschidere în creștere a acestora,

Și asta ar fi de bine, dar...

Șansele Bursei de Valori București (BVB) se dovedesc cam încurcate azi. Ieri am crezut că bursa va începe ziua bine, ca toată lumea bună, dar nu pra a fost bine. Și a încheiat-o în scădere.

Ieri Bucureștiului  i-a fost administrată o lecție de modestie: în vremuri grele nu trebuie să te aștepți ca o piață mică să aibă comportamentul uneia puternice.

Și azi, perspectivele piețelor mari sunt bune, statistica oficială chineză a produs o veste încântătoare, dar ce încredere să mai avem în intuiții, dacă ieri ne-au înșelat?!

BVB a mai fost decuplată de marile burse, cu diferite ocazii, dar acum s-ar putea să fie vorba de un fenomen nu de o ocazie.

Problema cea mai mare a lumii este acum China. China este mare dar emergentă.  Dacă o economie mare ca a Chinei (a doua din lume după cea a SUA) merge rău și sperie pieței, ce pretenții să mai avem de la o piață mică, așa ca a României?!



Veselia de pe piețe din seara trecută a fost pricinuită de raportarea unei scăderi a exporturilor chineze mult mai mică decât cea estimată de analiști: -1,4 % în loc de -8%, în 2015 față de 2016.

Continui acum după deschiderea Bursei, de dragul explicațiilor.

Se pare că BVB nu reacționează diferit, ca ieri. Toți indicii cresc cu moderație *mai puțin cel al acțiunilor energetice (BET NG), și de cel al fondurilor de investiții (BET - Fi). Este simplu de ce: indicele energetic este tras în jos de acțiunile Petrom (SNP), respectiv de prețul petrolului. BET Fi , de asemenea, căci și Fondul Proprietatea (FP) și SIF-urile au expunere mare pe SNP.

Indicele BET, care face media ponderată a variațiilor celor mai căutate 10 acțiuni de la BVB (fără Fondul Proprietatea), mai recuperează din pierderile de ieri, acum (ora 10,32) până la 6.591 de puncte. Nivelul de alarmă este la 6.400 de puncte, care este noua țintă a tendinței de scădere, potrivit raportului săptămânal emis în luni dimineață de Dan Rusu, șeful echipei de analiști de piață de capital de la casa de brokeraj a Băncii Transilvania, BT Securities.


Ce ne așteaptă


Ieri am stat de vorbă cu mai mulți profesioniști ai pieței și toți sunt îngrijorați de China, chit că unii - mai puțin („Crezi că marii strategi nu au inclus marele deranj în preț, deja?!“ „ Are grijă partidul să aibă China o aterizare ușoară“). Iar alții - mai mult („Până când nu se echilibrează excesele cu alte excese, nu se oprește scufundarea“). Veți vedea săptămâna viitoare în revista Economistul ce mi-au mai spus.

Mai spuneam tot ieri că profesioniștii piețelor transmit de fapt că echilibrele sunt dinamice, se refac. Parcă ți-ar veni să crezi că totuși, marele deranj a trecut deja de ce a fost mai rău, deși meciul nu pare câștigat, nu încă.

Ca să afle ce-i așteaptă, în afară de calcule fundamentale, de PIB și alte minunății, analiștii își pleacă urechea și la ce spune analiza tehnică, chiar dacă doar cei stăpâni pe competența lor o  și recunosc. Aceștia își setează reacțiile pe termen scurt, după indicațiile analizei tehnice și au grijă să stea în strategia la care au ajuns în urma analizei fundamantale.

Amândouă tipurile de analiză lucrează cu cifre și matematică, Analiza tehnică adaugă în plus, grafica și niște praguri cheie ale cifrelor, Suport și Rezistență, în funcție de care estimează tendințele.

În Suporturi se opresc căderile, dacă acele suporturi sunt destul de puternice și sunt realmente suporturi pentru creștere, iar în Rezistențe se opresc creșterile, dacă sunt resistența la creștere destul de puternice.

Vezi capitolul „DIDACTICE“ pentru mai multe explicații.

Să vedem graficul indicelui BET, emis luni de favoritul Cum să faci un leu în materie de analiză tehnică, Dan Rusu, de la Banca Transilvania.

În graficul de mai jos avem, iată  mai multe suprorturi și rezistențe.



„Deși pragul de siguranță al scenariului anterior era de 6.880 puncte, iar acesta părea, inițial, că va face față și va relansa piața, volatilitatea de pe piețele internaționale a antrenat și la noi un val de scăderi.

Corecția de la maximele din vara anului trecut este ceva mai complexă decât estimasem inițial, și poate duce prețurile și până la 6.400 - 6.280 puncte (niveluri asupra cărora avertizam încă din octombrie 2015, ca variantă alternativă)”, scrie Dan Rusu.

Într-un caz mai optimist, „scăderile s-ar putea opri la 6,700, dar Suportul acesta este unul minor și șansele sunt destul de mici ca să reușească să întoarcă piața“, mai spune Dan Rusu.


„DIDACTICELE“



Un indice bursier este media ponderată a variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) său. Această medie se face continuu şi se raportează la un reper fixat la lansare (1000 de puncte în România).

Pe pieţele de derivate (futures mai ales), marii jucători anticipează preţurile acţiunilor la bursele europene, anunţă deschideri în creştere.

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt preţuri minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.

Lichiditatea în creştere pe fondul creşterii cotaţiilor indică încrederea investitorilor.

La fel, lichiditatea mică (valoarea tranzacţiilor), pe fondul scăderii sau stagnării cotaţiilor, indică faptul că presiunea pe vânzare este mică şi că sentimentul este totuşi predominant bun, în ciuda confuziei aparente, care respectă stimulentele negative.

Dar dacă lichiditatea este mare şi indicii bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă - este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut - este rău.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.


Avertisment

Nu este în intenţia mea şi nici a analiştilor citaţi să sugerăm luarea unor decizii de investiţii, ca urmare a lecturii celor de mai sus.
Articolele mele despre eventuale soluţii de plasament au rost exclusiv informativ, de repere, și didactic, de suport de învățare și de DESCOPERIRE a BANILOR.
Singurii responsabili pentru asumarea unor riscuri sunt aceia care iau deciziile de investiţii care implică riscurile respective.
Mai mult, când este vorba de „sentimente de piaţă”, dincolo de aspectele analitice, ac estea pot exprima intuiţii, care se dovedesc a fi corecte de cele mai multe ori, dar care pot da şi greş. Chiar şi atunci sunt utile, ca repere.

actiuni, actiuni Bursa, analiza tehnica, bursa, cadere bursa, deranjul chinez, educatie financiara, finante personale, indici burse, rezistenta, sentimentul de dimineata, sentimentul de piata, suport,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu