joi, 17 decembrie 2015

PRODUSE TRADIȚIONALE: Bătălia pentru sărbători poate aduce venituri cu 50% mai mari

Vânzările de produse tradiţionale de manufactură cresc, în perioada sărbătorilor de iarnă, cu peste 50%, până la un coş mediu de 300 de lei, conform Agerpres.

În timpul anului valoarea medie a unui coş de cumpărături ce conţine produse autohtone realizate în sistem de manufactură (alimentare, terapeutice şi cosmetice 100% româneşti) atinge suma de aproximativ 100-150 de lei, în perioada premergătoare Crăciunului se înregistrează o creştere semnificativă, atât în valoarea, cât şi în volumul comenzilor, valoarea medie a coşului pentru astfel de specialităţi depăşind, de cele mai multe ori, pragul de 300 de lei.



"Românii încă respectă cu sfinţenie tradiţiile, iar atunci când vine vorba de organizarea mesei festive de Crăciun sau de Revelion aceştia sunt foarte selectivi cu privire la alimentele pe care le aleg şi nu scapă sub nicio formă din vedere produsele cu specific românesc din componenţa meniului", spune Tudor Barbu, managing partner Prăvălia Mică.

Conform acestuia, pe lângă cumpărăturile obişnuite pe care le fac din lanţurile de retail, de Sărbători, românii acordă un interes deosebit şi preparatelor tradiţionale din oferta magazinelor specializate, dulceţurile cu specific românesc (nuci verzi, cireşe amare, vişine, fructe de pădure), cozonacii de casă, preparatele tradiţionale din carne, brânzeturile artizanale, siropurile din mugur de brad, cătină şi specialităţile gourmet realizate în sistem de manufactură (dulceaţă de ardei iute, uleiuri româneşti presate la rece) fiind la mare căutare în această perioadă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu