miercuri, 30 decembrie 2015

FONDURI MUTUALE: Al treilea cel mai vechi din lume a câştigat peste 11% în fiecare an din cei 87 de funcţionare

Fondul mutual US Pioneer este al treilea cel mai vechi fond mutual din lume şi a  înregistrat un randament mediu anual de 11,7%, în dolari, din 1928 până în prezent, pariind pe acţiunile marilor companii americane, potrivit ZF.ro.

Fondul a trecut cu bine de toate marile tulburări ale unui (aproape) întreg secol, cu excepţia primului război mondial.

 Este unul dintre exemplele supremaţiei pe termen lung a acţiunilor faţă de toate celelalte instrumente de investiţii.


Sigur că rămâne în picioare regula să nu te bazezi pe performanţele anterioare, atunci când îţi dimensionezi aşteptările. Totuşi, exemplul US Pioneer rămâne relevant pentru forţa investiţiilor pe termen lung, care este superioară dobânzilor bancare.

Fondul a trecut cu bine de crahul bursier din 1929, de al doilea război mondial, de războiul din Golful Persic, de criza bursieră declanşată de implozia "dot.com" şi criza declanşată de creditele americane neperformante (subprime) înn 2007.

US Pioneer a bătut şi indicele american S&P 500, care a marcat un câştig mediu de circa 9,8% pe an, pe durata fondului. Principalele investiţii ale fondului american erau acţiunile giganţilor Microsoft, Apple şi cele ale Bank of America. US Pioneer are un corespondent european, "subfondul" US Pioneer Fund, cu principale deţineri în acţiuni Microsoft, Alphabet şi Apple. Subfondul european are active de 1,5 miliarde de euro la 30 noiembrie şi în acest an a marcat un randament de 14% în euro, potrivit ZF.ro.

Plasamentele în cele 84 fonduri de investiţii internaţionale pot fi făcute  prin inter­me­diul reţelelor bancare ale ING, UniCredit, BCR şi Raiffesien Bank potrivit datelor oficiale raportate de Asociaţia Administratorilor de Fonduri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu